Montaniarzi pe Ciucaş: 05 – 06 iulie 2011

Pasul Bratocea (1263 m, cu microbuzul până aici) – Culmea Bratocea – Șaua Tigăilor (1745 m) – Vf. Ciucaș (1954 m) marcaj bandă roșie 4–5 ore – Șaua Tigăilor (1745 m) – Șaua Teslei (1347 m) – Poiana Teslei marcaj cruce roșie – Cabana Babarunca marcaj bandă roșie 3–4 ore, loc unde ne-a așteptat microbuzul.

Au fost 8 copii, de la 5 la 12 ani, dar toți au format un singur grup, încă de la plecarea din București.

Drumul până la Cheia s-a derulat rapid, cu desene animate la DVD. Bineînțeles, prima oprire a fost „la Comarnic, la covrigi” (Șerban Știrosu, puterea obișnuinței). Vălenii de Munte: covrigi și pufuleți. Ajunși la Cheia, ne cazăm rapid și purcedem la drum: luăm câte un pahar cu zmeurică proaspătă, vizită obligatorie la Muzeul Flori de Mină, cheltuim ceva din bănuți și la Mănăstirea Cheia. La întoarcere însă ne prinde o ploaie zdravănă și total nepregătiți pentru ea. Halal montaniarzi! În viteză ne adăpostim într-un mic magazin și așteptăm… așteptăm… Când în sfârșit mai cad doar câțiva stropi ne avântăm în viteză către pensiune. În întâmpinarea noastră a venit o mașină care ne-a luat pe toți, cu mic cu mare, care în portbagaj, care pe roata de rezervă, care pe motor. Tocmai la timp, căci norii au început din nou, cu dăruicie, să ude stațiunea. Mergem direct la masă, după aceea în camere, la joacă, apoi la odihnă, fiindcă a doua zi ne așteptau munții.

Dimineața ne trezim cu ușurință toți, repede la baie, repede la masă, repede în microbuz. Așa că în Pasul Bratocea am fost la 07:40, oră foarte bună de pornit pe traseul ales de noi. De altfel, parcă ne-am luat la întrecere cu timpii scriși pe săgețile turistice. La avântul copiilor puteam să le rescriem.

Timpul a ținut cu noi. A fost și frig, am fi avut nevoie și de mănuși, dar buzunarele le-au înlocuit cu succes. Iarba udă prin care am „înotat” ne-a udat bine, și pe pantaloni, și pe/în bocanci. Dar tot mergând, picioarele ne-au stat calde, iar hainele s-au uscat. A fost și soare, a fost și ceață, tocmai pentru a amplifica atmosfera de basm sau de fantastic: rând pe rând formațiunile stâncoase din Ciucaș deveneau vizibile pentru o clipă, ca după aceea să dispară din fața ochilor. Și am fost și cu „capul în nori”.

Pe Culmea Bratocea am făcut două popasuri, pentru „energizante și apă”, Vf. Ciucaș l-am sărbătorit la fel (cucerit la ora 11:30), iar la coborâre bucurie mare: „la coborâre îmi place mai mult, căci nu trebuie să mai urcăm așa prea mult”, îmi explica un prichindel. Străbatem vijelios poteca printre căciuli de stâncă, 2–3 stropi de ploaie ne obligă să punem mantalele de ploaie, doar pentru paradă, apoi repede cu ele în rucsaci, ne lăsăm prin pădure, apoi prin brusturi uriași, până în Poiana Teslei, foarte însorită. Masa de prânz ne aștepta aici: ora 14:15. Stăm pe îndelete, ne permitem, deoarece mai aveam puțin până la capătul turei noastre, iar timp berechet. La ora 15:00 ridicăm tabăra, bâlăurim pe la marginea poienii pentru a găsi poteca, apoi parcurgem ultimul segment al traseului. La Cabana Babarunca ajungem la ora 16:50. De invidiat, nu-i așa?

Cu astfel de copii să tot mergi, echipa a fost minunată. Sorina, mama Ioanei, a fost fotograful excursiei, a surprins momentele acesteia și „grimasele” copiilor. Dl Dan, șoferul microbuzului, ne-a așteptat cu multă răbdare la ieșirea din traseu. Iar la pensiune, totul s-a derulat așa cum am dorit.

Din nou o excursie care a ieșit după sufletul copiilor!
Ne revedem în următoarea!