Cu copiii pe Valea Dâmboviţei, 20 aprilie 2011

Excursia a fost frumoasă, cu un grup de copii minunați, care s-au înțeles bine și au legat cu ușurință amiciții. Iar veselia nu a lipsit.

Mai întâi am parcurs repede (în ritm de desene animate, la DVD) distanța București – Târgoviște, fosta capitală a Țării Românești. Cereți detalii de la copii, ei știu! Au văzut Curtea Domnească, Turnul Chindiei, din microbuz însă, căci nu aceste obiective au stat la baza organizării excursiei. Deci ne-am înscris pe Valea Dâmboviței de data aceasta, chiar dacă au încercat ei să ghicească: Valea Prahovei, Valea Teleajenului… cele știute și parcurse.

La întrebarea: „Unde facem prima oprire?” un băiețel cu glas de fetiță a răspuns: „La Comarnic, la covrigi!” Da, am oprit la covrigi, dar la piață în Târgoviște, loc ochit de d-nul șofer. Deja covrigii fac parte din excursiile noastre, nu aveau cum să lipsească. Apoi la drum.

Trecem repede prin Voinești, zonă renumită pentru merele gustoase, dar suntem contra cronometru și ne propunem să cumpărăm la întoarcere. Primul obiectiv: Cetățeni, Schitul Negru Vodă. Peisajul era unul superb: cer senin, soare strălucitor, pajiști verzi, pomi înfloriți, iar noi, cu rucsacii în spate, în tricouri, unii cu șepci, alții fără (deși în listă erau specificate, vă rog să țineți seamă pe viitor de cele scrise), ne avântăm pe potecă, spre schit, construit pe o măreață culme de unde poți admira multe în jur. Cu pași mici, dar siguri, am urcat poteca spre schit. Acolo am putut vizita biserica rupestră, am admirat cavalerul trac, desenat pe o stâncă, am intrat într-o chilie săpată în stâncă și am pășit pe urmele lăsate de pașii lui Negru Vodă. Starețul mănăstirii a fost impresionat de copii și a dăruit fiecăruia câte o brățară făcută de călugări. La întoarcere ne-am abătut de la traseu, fiindcă am găsit un indicator care ne îndruma către un alt loc deosebit, de unde se putea vedea chilia unde s-a nevoit un călugăr (peșteră unde se putea ajunge doar prin cățărare pe pereți verticali) și o vale, numită Valea Chiliilor.

Apoi ne-am oprit la Pensiunea Doru, din Stoenești, unde am servit masa de prânz. Copiii au mâncat cu poftă ciorba de perișoare, apoi au mai domolit ritmul la felul doi: pulpe de pui la grătar (am asistat și noi la pregătirea grătarului), bulete prăjite de cartofi și salată de varză. Iar desertul în foișor, plăcinte cu mere, udate din belșug cu apă plată din zonă.

Și din nou la drum: la Mateiaș, monument ridicat în cinstea soldaților căzuți în această zonă în timpul primului război mondial. Mai întâi în muzeu, apoi într-o sală unde au asistat la o scenă de război: soldați manechine, cu arme, tranșee, plase de camuflaj, lumini și sonorizări specifice. Bineînțeles, la întoarcere, întrebându-i pe copii ce le-a plăcut cel mai mult din excursie au spus că la Mateiaș, scena de război…

La Nămăiești am vizitat Casa Memorială George Topârceanu, au recitat poezii scrise de poet, apoi Mănăstirea Nămăiești – biserica rupestră.

A fost o zi plină, cu multe obiective, dar pe care copiii le-au reținut. Nu recunoșteau că ar fi obosiți, voiau din nou desene la DVD pe drumul de întoarcere, dar am reușit să-i ținem cinci minute cu ochii închiși până au adormit de-a binelea.

Așa am crezut noi, căci oprind la Voinești să cumpărăm mere, a ajuns până hăt, departe, un sunet de goarnă ce a dat deșteptarea la întreaga suflare. Cine au fost gorniștii vă rugăm să aflați singuri. Copiii vor recunoaște!

Cam așa am petrecut această zi. Îi felicităm pe copii, iar noi le mulțumim că ne-au dăruit din voioșia lor copilărească și o zi minunată!

Fotografii găsite mai jos: