Sâmbătă, o zi minunată de excursie. De stat la soare, într-un peisaj aparte, altul decât cel de zi cu zi. Cu tot ce are natura mai frumos: munți, păduri, poiană cu ghiocei și soareeee! Dar cel mai frumos cu grupul de copii, cei care au mers în această excursie.
A fost o ieșire reușită. Întâi pentru că vremea a fost și de data aceasta după sufletul copiilor. Apoi ei au fost copii. S-au bucurat de o zi în aer curat, în aer liber.
Așadar, la 07:00 pornim din București spre Cheia, jud. Prahova. Pe drum recunoaștem obiectivele principale de interes cultural, turistic, istoric, economic. Dar ne uităm mai mult la desene animate.
Cum am ajuns la punctul de pornire în scurta drumeție, către poiana de pe Valea Tâmpei, am remarcat cu voce că bariera de la drumul forestier era pusă, așa încât trebuia să mergem pe jos, nu ca data trecută cu rucsacul în spate și pe patru roți. Bineînțeles că niște urechiușe au auzit/ascultat și stăpânul lor a remarcat: „și parcă era ceva de mers!”. Nu i-am lăsat timp de gândire, repede am coborât, am verificat rapid rucsacii, echipamentul și la drum cu voioșie. Ceea ce părea mult s-a dovedit a fi un drum de vreo 30 min. prin pădure (a se citi noroaie), poieni, parcurs rapid, dornici fiind de a găsi ghioceii și de a alerga în poiană.
Iar dorința le-a fost îndeplinită. Buchețelele au fost strânse cât mai repede, care mai bogate, care cu câteva firicele. Să-i mai pui la treabă? Nuuu! S-au pus singuri. S-au jucat cu ceea ce poiana le-a dăruit: zăpadă, crengi, frunze, ramuri. Iar râul din apropiere era tare ademenitor, dar ne-am ținut și noi tari pe poziție. Am încercat să organizăm și un joc, nu s-au lăsat prinși. Abia la sfârșit un „Țară, țară, vrem ostași” i-a reunit pe copii, dar pentru puțin timp.
Masa de prânz a fost servită și ea tot cam în grabă. Copiii au recunoscut pensiunea și erau dornici să se joace în curte, printre căsuțe. Zis și făcut.
Apoi am mers la mănăstire, copiii culeseră un buchețel de ghiocei ca să-l pună la icoana Maicii Domnului. Au cheltuit parte din bănuți la pangarul mănăstirii.
Și din nou în microbuz, unde un glăscior m-a întâmpinat:
– Și acum unde mergem?
– Acasă!
– Ăăăăăă (un ă general, de dezaprobare).
– Să ne întoarcem!
– Da!!! cu multă convingere.
Dar ne îndreptăm, sărmani de noi, către București. Au încercat ei să ne convingă să mai oprim pe undeva pe drum, că li s-a terminat apa (dar am rezolvat-o la un izvor), că…. Dar la drum. Și repede s-a făcut liniște pe drumul de întoarcere. Somnul i-a răpus.
Până pe la Vălenii de Munte, unde am oprit să vizităm un muzeu al faunei și vegetației Văii Teleajenului. Din nou noroc, muzeul încă era deschis, deși sosisem după ora închiderii. Vizităm absolut tot, dar chiar tot, inclusiv magazinul de suveniruri, unde parcă zăbovim mai mult. Din nou buzunare pline de obiecte, cheltuim din bănuți (“eu mi-am luat doar o amintire, Maria și-a luat două”) explicații, negocieri, cădem la pace, unul cedează… adică eu!
Ne urcăm în microbuz, vreo trei nu ieșeau la număr, dar îi vedem că ies repede din muzeu, mai bogați decât știam (buzunare și mâini doldora). Efectiv complet și drum întins până acasă. Cu desene animate și taifas pe marginea excursiei: impresiile excursioniștilor. A reieșit că le-a plăcut și că va mai fi și data viitoare!
Până atunci vă lăsăm în compania fotografiilor.
