Excursiile verii

Vara a fost mult așteptată de micii iubitori ai drumețiilor montane. Însă vremea neobișnuit de capricioasă ne-a încurcat de multe ori planurile. Am reușit să plecăm totuși, găsiți în rândurile ce urmează descrierea excursiilor noastre.

În prima ieșire din 6 iunie am răspuns invitației părinților lui Teodor, un mic ștrengar de la club. Ei au o casă de vacanță la Cornu, județul Prahova, iar mama este profesor doctor la Facultatea de Geografie – Universitatea București. Așadar, excursia a fost una tematică și totodată neobișnuită. Copiii preșcolari au învățat să măsoare temperatura aerului, viteza vântului, zgomotul, să folosească busola, să privească cu binoclul, să caute în poieni plante recunoscute pe planșe. Pentru că am avut și un școlar printre noi, el a înregistrat toate datele obținute din măsurători într-un caiet pregătit special pentru această ocazie, caiet pe care îl păstrează cu mândrie. Apoi am vizitat Mănăstirea Cornu, împrejurimile sale și la sfârșit am dat liber copilăriei, adică jocurilor îndrăgite de ei.

A urmat tabăra de la mare, Olimp 21–28 iunie, cu care copiii sunt obișnuiți, nu lipsește în nici un an și este mult dorită de ei. Deși vremea nu a ținut cu noi, nu am avut soarele dogoritor pe care ni-l doream, avem multe de povestit. Apa mării nu a fost deloc rece, așa spun mereu copiii, a fost încercată chiar din prima zi: fie cu barca, fie înotând, fie jucându-ne cu mingea. Iar nisipul a fost modelat în fel și chip. Trebuie să vă povestim cum ne-am mobilizat într-o zi pe plajă, cu mic, cu mare, pentru a construi un crocodil uriaș din nisip. Și nu oricum: cei care abia așteptau să intre în apă au “pescuit” scoici pentru solzi, alții aduceau nisip umed, un părinte i-a dat forma și noi, ceilalți, am migălit la așezatul solzilor. Am privit cu mândrie crocodilul, mai ales că mulți turiști de pe plajă s-au adunat în jurul nostru și ne-au aplaudat.
Voioșia nu a lipsit în această tabără, molipsindu-ne și pe noi, însoțitori, părinți, bunici. Așa încât ne-am alăturat copiilor în plimbare cu trenulețul prin stațiunile de pe litoral.
Am sărbătorit și Ziua Iei, 24 iunie, de Sânziene, îmbrăcând această frumoasă cămașă românească.
Iar în ultima zi am vizitat Muzeul de Arheologie Callatis, după care am savurat delicii tătărești.

În fiecare an, de Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, ne-am propus să urcăm cu copiii la Cimitirul Eroilor de la Tabla Buții, din M-ii Tătaru, pentru a aduce un omagiu soldaților căzuți aici în primul război mondial. Dar de fiecare dată timpul ploios ne-a încurcat acest plan. Traseul nostru urmează un drum forestier ce leagă Valea Teleajenului de Valea Telejenelului, destul de lung și care trebuie să fie uscat pentru a-l parcurge cu microbuzul. Așa că în această vară am așteptat vreme însorită și în data de 9 iulie am pornit în excursie. Microbuzul ne-a dus până în Pasul Boncuța, punct de pornire în drumeție. Plaiurile străbătute ne-au oferit priveliști încântătoare: spre vest Culmea Zăganu, spre nord valea superioară a Buzăului până spre depresiunea Întorsura Buzăului, către nord-est Masivul Siriu, iar spre sud-est culmea ușor vălurită a M-ii Tătaru. Apoi am trecut pe lângă ruine de cetate, urme de tranșee și obuze, semne ale luptelor ce s-au dat aici. Cimitirul Eroilor impresionează prin simplitatea cu care este construit: un zid împrejmuitor din piatră, cu molizi înalți la umbra cărora sunt mormintele individuale sau comune ale celor cunoscuți sau necunoscuți care, în zilele de 2–6 și 26 octombrie 1916 au oprit armata germano-austro-ungară, așa cum citim în inscripția de la intrare “…ofițeri și ostași apărând sfânta noastră glie, se odihnesc sub cele lespezi de piatră, de sub colină, la un loc cu inamicul răpus, concretizând, chiar în mormânt, generozitatea blândului nostru popor”. Copiii au păstrat un moment de reculegere și au aprins lumânări la morminte.
Întoarcerea a fost prin pădure pe poteca marcată ce ne-a scos în Poiana Valea Stânii, loc unde ne-a așteptat microbuzul.

Urmează Canionul Șapte Scări din M-ii Piatra Mare, de data aceasta numai cu șase temerari, mulți doritori fiind plecați în vacanță. Un părinte ne ajută să ducem la îndeplinire acest plan, venind cu mașina proprie și cu trei copii. La fel procedăm și noi, iar în data de 16 iulie pornim la drum. Suntem trei adulți, cărora ne-au revenit în grijă câte doi copii. Punctul culminant al drumeției a fost urcarea scărilor prin canion, cu multă încântare de către copii și cu multă admirație pentru ei din partea noastră. Traseul de întoarcere a urmat poteca prin Prăpastia Urșilor.

Când am urcat cu copiii la Cimitirul Eroilor de la Tabla Buții am admirat Culmea Zăganu, cu dantelăria colinelor sale albi. Le-am promis atunci o tură pe această culme, în luna iulie, perioadă în care avem ocazia să admirăm floarea de colț. Așadar am pornit la drum pe 30 iulie, o zi așteptată cu nerăbdare după multe zile ploioase. Grupul de excursioniști s-a adunat repede, cu mulți copii care acum sunt adolescenți. A fost o încântare revederea cu ei și mai ales să împărtășim bucuriile acestei ascensiuni montane. Microbuzul ne-a dus până la Cabana Muntele Roșu, iar aici am ales împreună traseul. Culmea Gropșoarele-Zăganu era acoperită cu nori cenușii, amenințători. În schimb Culmea Bratocea era însorită și am ales să mergem până la Cabana Ciucaș, prin Valea Berii. La cabană urma să decidem dacă vom urca pe Vârful Ciucaș sau ne vom întoarce. Și nu ne-am întors. Am urcat curajoși pe vârf, nu înainte de a admira formațiunile stâncoase ce se iveau la tot pasul, specifice M-ii Ciucaș. Am avut privilegiul să găsim aproape de potecă câteva flori de colț pe care le-am păstrat în fotografii. Pe vârf am încercat să “arborăm” drapelul țării din copii îmbrăcați în hanorace tricolore, dar din cauza cețurilor negre și dese ce au năpădit peste noi exact în acel moment, fotografiile au ieșit întunecoase. Așa că ne-am grăbit la coborâre, întâi cu capul în nori, apoi mângâiați și dezmorțiți de razele soarelui. Întoarcerea a fost tot pe la Cabana Ciucaș, apoi prin Valea Berii până la ieșirea în drumul național, loc de întâlnire cu microbuzul.

Am dat adunarea pentru o nouă ascensiune montană în data de 13 august. Traseul ales trebuia să pornească din Bușteni pe Jepii Mari și coborârea să fie în Sinaia, pe Piciorul Pietrei Arse. Pentru că doritori au fost numai un băiețel de 5 ani împreună cu tatăl său, am schimbat planul, alegând unul pentru montaniarzi mai încercați. De la Cabana Gura Diham am urcat pe potecă nemarcată la Cantonul Silvic Colții Morarului, apoi pe Valea Morarului și pe Știmbal. Anul trecut am găsit aici, în aceeași perioadă, multă zmeură coaptă. Credeam că și acum vom putea culege bobițele dulci și aromate. Dar nu a fost așa, am găsit tufișurile fără rod. Poate anul următor! În schimb am găsit pe Valea Morarului mulți fragi roșii, ademenitori, pe care nu i-am ocolit deloc.
Întoarcerea a fost pe aceeași potecă pe care am urcat, lăsând în urmă Știmbalul, Colții Morarului, Balaurul—splendoarea muntelui…

Am adunat multe amintiri în această vară, amintiri ce nu pot fi depănate pe îndelete aici. Dar iată că toamna ne pregătește zile frumoase, potrivite pentru noi excursii, noi amintiri, despre care vom povesti probabil, într-un viitor articol.

Text și fotografii: Aniela și Adrian Casetti. Articolul a fost publicat în numărul 4/2014 al revistei România Pitorească.