Călătorii la Gurile Dunării 2 – Punctul extrem estic al României

“… acolo unde bătrânul DANUBIU își pierde și apa, și numele în mare …”

Jean Bart – Europolis, 1933

La începutul lunii noiembrie am ajuns pentru a doua oară în cursul anului 2014 la Gurile Dunării, de data aceasta la Sulina. Am realizat o frumoasă excursie datorită câtorva zile libere cu vreme favorabilă și a cunoașterii, dintr-un articol din ziarul “Adevărul”, a dl. Mihai Călin, o gazdă ospitalieră și un ghid experimentat, mulțumit căruia scurta vacanță a fost plăcută, confortabilă și interesantă.

Notă

Îndoiala dinaintea oricărui drum spre o destinație necunoscută a început să fie risipită încă de la București de dl. Walter Kargel, care și-a adus aminte cu plăcere de perioadele de practică petrecute în tinerețe la Sulina. Dl. Mihai Călin ne-a spulberat toate îngrijorările chiar din prima zi, fiind o gazdă credincioasă datinilor vechi de ospitalitate. Ne-am împrietenit și am revenit la Sulina, cunoscându-i mai bine familia în care găzduirea și călăuzirea turiștilor, precum și priceperea culinară, sunt îndeletniciri consacrate, cărora li se acordă maximă seriozitate. În iunie 2015 ei au îndeplinit toate cerințele primei tabere organizate de Clubul Boreal în Deltă, cu un grup de 10 copii.

Ne propusesem de mult să vizităm acest loc despre care, după lectura de specialitate, știam că este o remarcabilă destinație turistică ce merită efortul de explorare.

Notă istorică

Situația frontierei de stat în acea zonă, și implicit punctul extrem estic al României, a fost uneori litigioasă în urma evenimentelor istorice, de la Tratatul de la Berlin (1878), mutarea graniței pe Insula Șerpilor, prin tratatele postbelice și deciziile politice ale anilor 1940–1949.

Geografic, Sulina este punctul cel mai estic al României (29°41′24″ E, 45°09′36″ N) – primii români care văd soarele în fiecare dimineață.

Din punct de vedere climatic, aici se înregistrează cea mai redusă nebulozitate și se primește cea mai mare cantitate de radiații solare, fiind locul din România unde plouă și îngheață cel mai puțin.

Istoria orașului a cunoscut cea mai puternică dezvoltare sub Comisia Europeană a Dunării (C.E.D.), înființată în 1856, restaurându-se un plan urban cu șase străzi paralele cu fluviul și clădiri de patrimoniu: Palatul C.E.D., Farul Vechi, biserici și Cimitirul Maritim.

Sulina este bază pentru excursii nautice spre Golful Musura și Insula K, dar și una dintre cele mai frumoase plaje ale litoralului românesc, cu nisip fin și ape puțin adânci.

Notă

În dreptul caselor Jean Bart, în iunie 2015, Mihai ne-a prezentat pe dl. Nicolae Răducu, pomenit de Anda Raicu în “România Pitorească” (1990) ca „neprețuit și inimos locuitor al orașului”.

Pe digurile sudice și nordice ale Brațului Sulina sunt balize roșii și verzi pentru navigație, iar lucrările de prelungire în mare ale digului previn formarea unei delte secundare.

Epava navei Fortuna S (2015) și Turgut S (2009) sunt mărturii ale pericolelor navigației, astăzi remanieri ale canalului și reluări de balize sunt în curs.

Pe Canalul Cardon, în peisajul clasic al Deltei, ne-am lăsat fermecați de liniștea apei, stufului și varietatea păsărilor — o incursiune de neuitat.

Text și fotografii: Aniela și Adrian Casetti. Articol publicat în numărul 3/2015 al revistei România Pitorească.