Cu copiii pe Valea Dâmboviţei, 20 aprilie 2011
Excursia a fost frumoasă, cu un grup de copii minunaţi, care s-au înţeles bine şi au legat cu uşurintă amiciţii. Iar veselia nu a lipsit.
Mai întâi am parcurs repede (în ritm de desene animate, la DVD) distanţa Bucureşti – Târgovişte , fosta capitală a Ţării Româneşti. Cereţi detalii de la copii, ei ştiu! Au văzut Curtea Domnească, Turnul Chindiei, din microbuz însă, căci nu aceste obiective au stat la baza organizării excursiei. Deci ne-am înscris pe Valea Dâmboviţei de data aceasta, chiar dacă au încercat ei să ghicească: Valea Prahovei, Valea Teleajenului… cele ştiute şi parcurse.
La intrebarea: „Unde facem prima oprire?” un băieţel cu glas de fetiţă a răspuns: „La Comarnic, la covrigi!” Da, am oprit la covrigi, dar la piaţă în Târgovişte, loc ochit de d-nul şofer. Deja covrigii fac parte din excursiile noastre, nu aveau cum să lipsească. Apoi la drum.
Trecem repede prin Voineşti, zonă renumită pentru merele gustoase, dar suntem contra cronometru şi ne propunem să cumpărăm la întoarcere. Primul obiectiv: Cetăţeni, Schitul Negru Vodă. Peisajul era unul superb: cer senin, soare strălucitor, pajişti verzi, pomi înfloriţi, iar noi, cu rucsacii în spate, în tricouri, unii cu şepci, alţii fără (deşi în listă erau specificate, vă rog să ţineţi seama pe viitor de cele scrise), ne avântăm pe potecă, spre schit, construit pe o măreaţă culme de unde poţi admira multe în jur. Cu paşi mici, dar siguri, am urcat poteca spre schit. Acolo am putut vizita biserica rupestră, am admirat cavalerul trac, desenat pe o stâncă, am intrat într-o chilie săpată în stâncă şi am păşit pe urmele lăsate de paşii lui Negru Vodă. Stareţul mânăstirii a fost impresionat de copii şi a dăruit fiecăruia câte o brăţară făcută de călugări. La întoarcere ne-am abătut de la traseu, fiindcă am găsit un indicator care ne îndruma către un alt loc deosebit, de unde se putea vedea chilia unde s-a nevoit un călugăr (peşteră unde se putea ajunge doar prin căţărare pe pereţi verticali) şi o vale, numită Valea Chiliilor.
Apoi ne-am oprit la Pensiunea Doru, din Stoeneşti, unde am servit masa de prânz. Copiii au mâncat cu poftă ciorba de perişoare, apoi au mai domolit ritmul la felul doi: pulpe de pui la grătar ( am asistat şi noi la pregătirea grătarului), bulete prăjite de cartofi şi salată de varză. Iar desertul în foişor, plăcinte cu mere, udate din belşug cu apă plată din zonă.
Şi din nou la drum: la Mateiaş, monument ridicat în cinstea soldaţilor căzuţi în această zonă în timpul primului război mondial. Mai intâi în muzeu, apoi într-o sală unde au asistat la o scenă de război: soldaţi manechine, cu arme, tranşee, plase de camuflaj, lumini şi sonorizări specifice. Bineînţeles, la întoarcere, întrebându-i pe copii ce le-a plăcut cel mai mult din excursie au spus că la Mateiaş, scena de război…
La Nămăieşti am vizitat Casa Memorială George Topârceanu, au recitat poezii scrise de poet, apoi Mânăstirea Nămăieşti – biserica rupestră.
A fost o zi plină, cu multe obiective, dar pe care copiii le-au reţinut. Nu recunoşteau că ar fi obosiţi, voiau din nou desene la DVD pe drumul de întoarcere, dar am reuşit să-i ţinem cinci minute cu ochii închişi până au adormit de-a binelea.
Aşa am crezut noi, căci oprind la Voineşti să cumpărăm mere, a ajuns până hăt, departe, un sunet de goarnă ce a dat deşteptarea la întreaga suflare. Cine au fost gorniştii vă rugăm să aflaţi singuri. Copiii vor recunoaşte!
Cam aşa am petrecut această zi. Îi felicităm pe copii, iar noi le mulţumim că ne-au dăruit din voioşia lor copilărească şi o zi minunată!
Fotografii găsiţi mai jos:
