Exploratori în Dobrogea, Munţii Măcin – Culmea Pricopan, 27-29 mai 2011

Avem multe de povestit din excursie. Doresc să vă prezint momentele principale ale acesteia, pentru care vor vorbi şi fotografiile din articol.

Prima zi:
Cu voie bună, zgomotoşi şi gălăgioşi am pornit în marea aventură. Am străbătut iute autostrada, apoi podul peste Dunăre la Giurgeni şi cât ai zice ora 17.30 noi am ajuns la Turcoaia (am plecat din Bucureşti la ora 13.00). Intrarea în fermă – moară – siloz – brutărie etc. a fost făcută cu mult entuziasm pentru tot ceea ce copiii vedeau: purceluşi tăvăliţi în nămol, viţei, câini, vite, lac, păsăret.
Am servit masa de seară, de fapt un prânz bogat: ciorbă de perişoare, şniţel cu un sos gustos şi piure de cartofi, pâine coaptă în tavă la brutăria din incintă (mirosea tare bine acolo a pâine caldă).
Apoi am plecat pe malul Dunării şi am urcat pe faleza acesteia pentru a vedea ruinele cetăţii Troesmis.
Seara voioşie cât cuprinde, bucurie că dorm copiii impreună şi cu greu să lăsăm somnul ca să vină. “Parc-aş fi in paradis!” (Andrei Dinea).
Şi nici o urmă de ţânţari! Am luat aparatele degeaba, dar mai bine aşa.

A doua zi:
Pregătim rucsacii pentru munte, repartizăm mâncarea la copiii voinici şi mergem la micul dejun: omletă, brânză telemea, ridichi şi castraveţi.
După aceea am cumpărat pâine caldă pentru mâncarea care va fi servită pe munte.
Mai întâi am mers în Măcin, la Ocolul Silvic, unde se află Administraţia Parcului Măcin. Acolo ne-am informat asupra traseului, am luat câte un ghid turistic şi am achitat taxa de intrare în parc.
Din păcate, Crama Dobrogeană era închisă sâmbăta, voiam sa o vizităm. Aşa că am mers întins până la poalele Culmii Pricopan din M-ţii Măcin.
Ascensiunea a început din spatele Mânăstirii Fântâna de Leac, am poposit la fântână pentru a ne umple bidoanele şi sus!
Tura pe munte a fost îndelungată, a durat  şapte ore şi jumatate, dar a fost presărată cu multe pauze. Pauze udate cu “apă rece de izvor şi energizante” (Şerban Ştirosu). Ne-am întâlnit cu doi montaniarzi din Galaţi, Eugenia şi Florin, care ne-au dus pe o potecă lăturalnică până la un alt izvor. Deci ne-am împrospătat apa din bidoane şi am fost bucuroşi că am găsit încă o sursă de apă în aceşti munţi. Iar copiii au fost deliciul turiştilor întâlniţi.
Tot timpul vedeam stânci cu forme bizare în direcţia de mers, iar dacă întorceam capul, altele ne urmăreau. Aveam astfel de surprize la tot pasul. “Mamă, asta e cea mai tare excursie!” (Matei Dumitru).
Totodată tura a fost şi obositoare, fiindcă urcam vârfuri şi le coboram pentru a escalada altele, cam de vreo 7 ori au zis copiii. Cred că exagerează.
Apoi vietăţile nu au lipsit: şopârle, ţestoase, iepuri sălbatici, dihori pestriţi, acvile.
Într-o şa ne-am aşezat în cerc şi am scos mâncarea din rucsac, care a dispărut cu viteză în guriţe şi apoi în burtici. “Mâncarea de pe munte este cea mai buna!” (Mihnea Brânzeu)
Am avut şi peripeţii, căci la coboraşul final am pierdut marcajul. Era pe tulpina unor copăcei ce aveau ca diametru cam 5 cm, iar frunziş cât cuprinde. Deci bălăureală printre ei şi uriaşii din piatră. Dar am avut multe de învăţat în ceea ce priveşte orientarea, stăpânirea de sine, curaj, autocontrol etc. Copiii s-au descurcat minunat şi în acest moment.
La coborare ne-am abătut din potecă pentru a vedea o poiană cu giganţi din piatră, parcă anume aşezaţi. Au putut deosebi forme şi totodată au văzut cum aceştia se exfoliază, precum foile de varză. Din poiană l-am zărit pe dl. Dan care venea cu microbuzul în întâmpinarea noastră. Era foarte mic, ca un gândăcel alb ce străbătea drumul de la poalele muntelui. Dânsul ne-a făcut şi o surpriză, căci la o cotitură a drumului am dat nas în nas cu microbuzul. Mai avea un pic şi ajungea pe vârf… ar fi vrut unii! Noi nuuuuu!
Ne doream foarte multe lichide, mai ales ceva dulce şi acidulat. Ne-am propus ca pe drumul de întoarcere să cumpărăm câte un suc. Cum timpul trecea, am hotărât să mergem întâi la masă, apoi la suc şi după aceea baie şi în pat. Deşi voiam mai întâi baia. Dar sigur după am fi adormit imediat.
Aşadar cina, din nou un binemeritat prânz: ciorbă de văcuţă, chiar şi câte două porţii, apoi sărmăluţe în foi de viţă. Ciorba era servită întotdeauna din castron, care era pus plin apoi pe masă, pentru cei care mai doreau. Iar pentru al doilea fel copiii erau întrebaţi dacă vor supliment.
După masă repede în sat pentru suc şi ce credeţi că descoperim: un parc cu loc de joacă pentru copii. Obosiţi? Aş! Atacăm repede leagănele, toboganele, balansoarele etc., punem stăpânire pe ele şi joacă cât cuprinde. Cu greu îi desprindem şi hotărâm că este timpul de odihnă. Deci duşuleţ şi somnic. În 5 min. era linişte deplină în întreaga pensiune. Cald înăuntru, cum nu sunt ţânţari, dormim cu geamul deschis la baie. Aer curat. Vorba lui Tedi Dumitru: “miroase a mare!”.

A treia zi: ne trezim mai greu, strângem cu părere de rău bagajele şi la micul dejun: ou ochi, cu chifteluţe şi roşii, câte un croissant cu cremă de vanilie făcut la patiseria din incintă. Buneee toate, mai ales că erau pregătite cu produse din fermă, nimic cumpărat. Am apreciat cu toţii acest lucru.
Ne luăm cu greu rămas bun, dar cu promisiunea că vom reveni. Mai ales că proprietarul ne-a spus că ne aşteaptă la începutul lunii septembrie, când se coc strugurii şi alte fructe, pentru a le da drumul copiilor în livadă şi în vie. Apoi că lasă pontonul pe Dunăre, ponton cu copertină, mese şi băncuţe şi îi plimbă pe copii cu şalupa. Distracţie pe cinste, ce mai!
Ne umplem bidoanele cu apă proaspată, ne-am luat asigurări că este bună, din izvoare captate. Vorba tot a lui Tedi: “Apa asta e aşa bună, e dulce”. Şi la drum.
Mergem mai întâi la Mânăstirea Fântâna de Leac, pentru liturghie. Copiii au stat foarte cuminţi, iar în microbuz au comentat şi întrebat din predica părintelui. Au fost impresionaţi deoarece părintele a împărtăşit din impresiile sale pe care le-a strâns într-un pelerinaj recent la Ierusalim, pe urmele Mântuitorului.
Mai cu  o discuţie, mai cu o muzică, ajungem la Smârdan, locul de trecere cu bacul. Veselie maximă, mai ales că am putut coborî pe bac şi am stat într-un loc amenajat pentru pasageri, cu băncuţe şi copertină.
Când am ajuns pe celălalt mal, un glăscior de fetiţă ne-a trezit la realitate: “Am intrat în România!” (Anisia Ludu). Nici nu-şi dădea seama câtă dreptate avea, fiindca noi parcă veneam de pe alte tărâmuri, fermecate…
La Brăila am căutat un loc pentru masa de prânz, întâi un McDonald’s, dar noroc că nu există, apoi un alt loc, am fost îndrumaţi către Carrefour, nu prea voiam, dar până la urmă a luat iniţiativa dl. Dan şi ne-a dus pe malul Dunării, la un restaurat “La ponton”, amenajat pe un vapor. Deci am mâncat (a se citi devorat) o pizza La ponton cu Fanta legănaţi de valuri. Super bucurie!
Şi apoi, aruncând o căutatură jalnică la tot ceea ce lăsam în urmă, ne resemnăm şi ne întoarcem totuşi la Bucureşti. Dar cu promisiunea că va fi şi altădată.

A fost o excursie deosebită, petrecută parcă pe alte tărâmuri, cu copii nemaipomeniţi. Vă felicităm pentru ei, dragi părinţi, şi ne bucurăm alături de dvs. că-i avem astfel crescuţi. Reuşita excursiei este datorită lor.

Vă lăsăm să vă delectaţi cu fotografiile pe care le găsiţi mai jos.

Pe malul Dunarii, la Turcoaia Cetatea Troemsis La Fantana de Leac, inceputul ascensiunii pe Culmea Pricopan, M-tii MacinUn prim urcus Deasupra Tarii Dobrogei Mici, dar voiniciIncepem sa lasam in urma varfuri, varfuri... Si stancarii Deasupra lumii!Stanci, nori si exploratori! Uimiti de ceea ce ne daruieste natura! Un binemeritat popas.Bucurosi de ceea ce am lasat in urma! Popas inainte de coborare. Printre stanci ciudate,printre "pinguini". In poala uriasului, odihna dupa 7 ore de mers pe Pricopan Pe bac, moment mult asteptat de copiitrecem Dunarea la Braila.

Etichetat cu: , , , ,