La cules de ghiocei, 06.04.2013

Sâmbătă, o zi minunată de excursie. De stat la soare, într-un peisaj aparte, altul decât cel de zi cu zi. Cu tot ce are natura mai frumos: munţi, păduri, poiană cu ghiocei şi soareeee! Dar cel mai frumos cu grupul de copii, cei care au mers în această excursie.
A fost o ieşire reuşita. Întâi pentru că vremea a fost şi de data aceasta după sufletul copiilor. Apoi ei au fost copii. S-au bucurat de o zi în aer curat, în aer liber.

Aşadar, la 07.00 pornim din Bucureşti spre Cheia, jud. Prahova. Pe drum recunoaştem obiectivele principale de interes cultural, turistic, istoric, economic. Dar ne uitam mai mult la desene animate.

Cum am ajuns la punctul de pornire în scurta drumeţie, către poiana de pe Valea Tâmpei, am remarcat cu voce că bariera de la drumul forestier era pusă, aşa încât trebuia să mergem pe jos, nu ca data trecută cu rucsacul în spate şi pe patru roţi. Bineînţeles că nişte urechiuşe au auzit / ascultat şi stăpânul lor a remarcat: „Şi parcă era ceva de mers!”. Nu i-am lăsat timp de gândire, repede am coborât, am verificat rapid rucsacii, echipamentul şi la drum cu voioşie. Ceea ce părea mult s-a dovedit a fi un drum de vreo 30 min. prin padure (a se citi noroaie), poieni, parcurs rapid, dornici fiind de a găsi ghioceii şi de a alerga în poiană.
Iar dorinţa le-a fost îndeplinită. Bucheţelele au fost strânse cat mai repede, care mai bogate, care cu câteva firicele. Să-i mai pui la treaba? Nuuu! S-au pus singuri. S-au jucat cu ceea ce poiana le-a dăruit: zăpadă, crengi, frunze, ramuri. Iar râul din apropiere era tare ademenitor, dar ne-am ţinut şi noi tari pe poziţie. Am încercat să organizam şi un joc, nu s-au lăsat prinşi. Abia la sfârşit un „Ţară, ţară vrem ostaşi” i-a reunit pe copii, dar pentru puţin timp.
Masa de prânz a fost servită şi ea tot cam în grabă. Copiii au recunoscut pensiunea şi erau dornici să se joace în curte, printre căsuţe. Zis şi făcut.
Apoi am mers la mânăstire, copiii culeseseră un bucheţel de ghiocei ca să-l pună la icoana Maicii Domnului. Au cheltuit parte din bănuţi la pangarul mânăstirii.
Şi din nou în microbuz, unde un glăscior m-a întâmpinat:
– Şi acum unde mergem?
– Acasă!
– Ăăăăă ( un ăăă general, de dezaprobare).
– Să ne întoarcem!
– Da!!! cu multă convingere.
Dar ne îndreptăm, sărmani de noi, către Bucureşti. Au încercat ei să ne convingă să mai oprim pe undeva pe drum, că li s-a terminat apa (dar am rezolvat-o la un izvor), că…. Dar la drum. Şi repede s-a facut linişte pe drumul de întoarcere. Somnul i-a răpus.
Până pe la Vălenii de Munte, unde am oprit să vizităm un muzeu al faunei şi vegetaţiei Văii Teleajenului. Din nou noroc, muzeul încă era deschis, deşi sosisem după ora închiderii. Vizităm absolut tot, dar chiar tot, inclusiv magazinul de suveniruri, unde parcă zăbovim mai mult. Din nou buzunare pline de obiecte, cheltuim din bănuţi (“eu mi-am luat doar o amintire, Maria şi-a luat doua”) explicaţii, negocieri, cădem la pace, unul cedează… adică eu!
Ne urcăm în microbuz, vreo trei nu ieşeau la număr, dar îi vedem ca ies repede din muzeu, mai bogaţi decat ştiam (buzunare şi mâini doldora). Efectiv complet şi drum întins până acasă. Cu desene animate şi taifas pe marginea excursiei: impresiile excursioniştilor. A reieşit că le-a plăcut şi că va mai fi şi data viitoare!
Până atunci vă lăsăm în compania fotografiilor.