O altfel de vacanță la malul mării

Dacă e vacanță, musai mergem la mare. Iar dacă mai este și o ceată gălăgioasă de copii, nerăbdători de scaldă, avem combinația perfectă. Ce-ar fi marea fără copii, ce-ar fi vacanța de vară fără mare?
Astfel an de an am pornit cu ei în tabere pe litoralul românesc: Neptun, Costinești, Eforie Sud, Gura Portiței, Sulina, iar de curând Acic Suhat. Da, Acic Suhat, puțin mai la sud-est de Capu Negru (sau Caraburun, un promontoriu înalt pentru geografia Dobrogei, împădurit și cu un aspect mai întunecat), la malul mării de altădată, acum pe malul Lacului Zmeica. Dar nu e litoral, veți spune.
Vă risipim îndată nedumerirea. În acest loc, în perimetrul localității Baia (în trecut se numea Hamangia) din județul Tulcea, de câțiva ani este un șantier arheologic. Acest șantier are drept obiectiv punerea în evidență a locuirii antice în teritoriul rural al cetăților grecești de pe litoralul românesc al Mării Negre. Deci avem litoralul.
Cu această ocazie am aflat că Cetatea Histria avea în jurul ei un teritoriu cu așezări mici, rurale, care asigurau necesarul de produse alimentare, la fel ca și celelalte cetăți de pe țărmul Pontului Euxin, precum și marile orașe din zilele noastre, bineînțeles cu un sistem economic adaptat prezentului, dar având la bază același principiu.
O întâlnire la Jurilovca cu d-na arheolog Ica Lungu, în urmă cu mulți ani, atunci pe șantierul arheologic de la Orgame (Argamum) a însemnat o invitație de a organiza o tabără de arheologie pentru copii. O vremes-au oprit lucrările, dar apoi au fost reluate, schimbându-se locul. Dar și echipa. Împreună cu d-na Ica Lungu au venit Alexandre Baralis de la Muzeul Luvru și Alina Mușat Streinu de la Muzeul Municipiului București.
Așa am ajuns la Acic Suhat: un grup de copii și chiar părinți, cu dorința de a scormoni țărâna și de a scoate la lumină noi vestigii istorice – gândul celor mari. Iar gândul celor mici: ”voi descoperi o cetate într-o oră”, comori, ”viața strămoșilor mei”, oase de dinozauri…
Cazarea și pensiunea completă ne-au fost asigurate de Complexul Hamangia din localitatea Baia. Un hotel liniștit, în afara urbei și a drumului aglomerat ce leagă Constanța de Tulcea. Complex construit pe vestigii antice, dovadă uriașul vas ceramic expus în grădina lui, descoperit cu ocazia lucrărilor de construcție.
De aici porneam zi de zi pe șantier, echipați ca pentru a străbate deșertul. Aveam grijă să ne acoperim foarte bine, pentru că oricât de atenți am fi fost noi la săpături, vântul de stepă ne umplea de praf din cappână-n picioare. După o zi eram deja obișnuiți cu chipurile noastre negre și asudate. Aveam parte și de vânt, dar și de soare.
Nimic nu a stat însă în calea dorinței de explorare a copiilor. Ei încercau acum o nouă profesie, cea de arheolog. La început cu mirare și curiozitate, apoi cu dezamăgire la descoperirea unor cioburi ceramice. Abia un vîrf de săgeată, ce era folosit ca monedă în acea vreme, le-a stârnit interesul. Iar cioburile au început să spună fiecare câte o poveste prin vocea caldă a d-nei Lungu. Dintr-o dată ele au devenit prețioase, ba chiar unele, ca într-un joc de puzzle, părți mai mari ale vreunui vas. Și startul a fost dat: grămezi tot mai multe de cioburi, bucăți de zid cu migală săpate de jur împrejur, desprăfuite și curățate de mâini și mânuțe nerăbdătoare.
Când oboseala punea stăpânire pe copii, o mică excursie până la lac îi însuflețea îndată. Cu o zi înainte de sosirea noastră, sub o folie de plastic ce acoperea săpăturile din anul trecut, au fost găsiți pui de broască țestoasă. Au fost duși la lac, iar noi am încercat să le luăm urma. Nu i-am găsit, dar în schimb această bucată de Dobrogea ne descoperea la tot pasul noi și noi vestigii istorice. Pe lângă care am fi trecut nepăsători dacă nu primeam explicații de la arheologi.
Pui de țestoase nu am văzut. Dar ridicându-se o altă folie de plastic de pe șantier, mici șerpi de apă, abia ieșiți din ouă, au început să se agite speriați. Erau prinși de codițe și eliberați în iarba din apropiere. Numai unul a fost mai agresiv, nu s-a lăsat deloc prins. La un moment dat s-a încolăcit în jurul său, iar cu codița și-a acoperit capul, de parcă s-ar fi ascuns. Ne-a înduioșat pe toți privitorii acest spectacol și parcă ne-a încercat un sentiment de părere de rău că luau viața în piept așa de mici.
În completarea activității de pe șantierul arheologic au fost și câteva excursii efectuate la Tulcea – Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, Histria – Muzeul Cetății Histria, Cetatea Histria, unde am asistat la lupte între gladiatori, la Istria – biserica a cărei temelie este la 50 cm sub nivelul caselor și fără turle, așa cum au dispus construirea ei autoritățile turce în anul 1857, la Jurilovca – Cetatea Orgame.
Intenționat am lăsat la urmă plimbarea cu vaporașul pe Lacul Golovița până la Gura Portiței, unde chiar am petrecut o zi la malul mării, pe litoralul românesc, pe o frumoasă și sălbatică plajă, zi în care toți am fost copii.
Multe frumuseți ascunde Dobrogea! De câte ori venim aici, ea parcă ne invită să i le descperim. De aceea nu putem încheia acest articol decât citându-l pe Geo Bogza:” Dobrogea! Dobrogea! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege get și de dansatoare tătăroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goale în țărână.”