Porţi deschise la Marina Militară Română

Praznicul împărătesc al Schimbării la Faţă a Domnului, anul 2016. Sărbătoare aleasă în care de-a lungul multor ani am avut ocazia să participăm la evenimente remarcabile, poate şi datorită uneia dintre semnificaţiile ei, aceea de îndumnezeire a firii umane. Spre deosebire de anii trecuţi în care ne aflam în munţi, anul acesta, la primele ore ale zilei am pornit către mare. Destinaţia noastră nu este una dintre staţiunile sau plajele litoralului românesc, ci portul militar Constanţa. De la începutul ei, ziua se arată a fi o autentică zi de august, însorită şi foarte călduroasă.
Doar cu o zi în urmă am citit într-un ziar ştirea că Forţele Navale Române organizează ziua porţilor deschise în porturile militare Constanţa şi Mangalia, când navele militare pot fi vizitate de publicul larg. Cu acest prilej sunt organizate o serie de activităţi printre care şi botezul marinăresc al unei nave ce va intra în serviciu, remorcherul “Vânjosul”. Ne-am decis în grabă să nu pierdem această ocazie de a urca la bordul navelor cu pavilionul tricolor arborat la pupă.
În plin sezon estival, autostrada spre litoral este aglomerată, călătoria desfăşurându-se cu oarecare dificultate şi mici incidente ce ar putea fi subiect de schiţă umoristică; ajungem totuşi fără prea mare întârziere în Constanţa.
Intrăm pe Poarta 1 în uriaşul port maritim – fluvial şi ne îndreptăm, de-a lungul digului, spre Terminalul Pasageri unde se pot vedea Farul Regele Carol I (construit în anul 1903 la extremitatea digului mare pe care l-am parcurs) şi Muzeul Portului (găzduit în Pavilionul Regal sau Cuibul Reginei). Acolo sunt acostate fregata “Mărăşeşti” (F 111) şi nava militară grecească “Promitheus”. Nu intrăm însă în terminal şi o luăm la stânga spre baza navală. O verificare la postul de control de la poartă şi după foarte mulţi ani sunt iar într-o unitate militară, dar pentru prima oară ca musafir. Astăzi, în mod excepţional, fotografierea fiind permisă, textul este asociat cu câteva imagini care sperăm să nu dezvăluie secrete militare.
De-a lungul unui cheu, la care sunt acostate cu pupa nave militare pe care le vom vizita mai târziu, ne îndreptăm spre un mare platou unde vom participa la ceremonia botezului navei “Vânjosul” (număr de bordaj 105). Marinarii poartă cu eleganţă frumoasa ţinută albă de vară, iar unii dintre numeroşii vizitatori poartă şi ei, poate din solidaritate şi simpatie, articole din garderoba marinărească, tricouri şi şepci. Printre oaspeţi sunt mulţi copii pentru care această zi va însemna o experienţă de neuitat ce poate determina opţiunea pentru o profesie în marină.
Nava “Vânjosul” este un mic remorcher, al treilea din serie, construit la şantierul naval din Galaţi, bine utilat pentru a îndeplini multiple sarcini. Pe 15 august, de Ziua Marinei, cele trei remorchere au oferit privitorilor de pe Faleza Cazinoului un spectacol de înaltă măiestrie, un adevărat balet nautic bine sincronizat.
Constatăm că cele două sărbători apropiate dedicate Marinei Române sunt judicios alese: pe 6 august navele pot fi vizitate în port, iar pe 15 august, unele dintre ele pot fi admirate, de pe mal, cum execută diferite manevre pe mare.
Ceremonia prin care o navă îşi primeşte numele începându-şi serviciul este, pentru cei străini de marină, un eveniment rar la care participăm pentru prima dată. Nava este botezată de şefa promoţiei anului 2016 a Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”, Lavinia Georgiana Pascu. Cele două protagoniste ale evenimentului, aflate fiecare la un început de drum, sunt beneficiarele celor mai frumoase urări şi gânduri din partea asistenţei. Ultimele emoţii dispar când sticla de şampanie se sparge (şi nu bordajul navei ca în filmul “Micul scăldător” cu Louis de Funès), superstiţiile marinăreşti fiind bine înrădăcinate în conştiinţa tuturor.
Deşi căldura zilei de vară devine din ce în ce mai puternică, fanfara militară, în mijlocul platoului, într-un efort admirabil, prezintă un concert răsplătit cu binemeritate aplauze.
Urmează vizitarea navelor ce au, fiecare în dreptul ei, un panou de prezentare, cu caracteristicile tehnice. Se poate observa, de cum se urcă la bordul lor, că sunt foarte bine întreţinute, totul fiind curat, lustruit şi într-o perfectă ordine. Însă, mai înainte de a scrie despre acestea, se cuvine să-i prezentăm pe marinarii care lucrează şi trăiesc pe aceste nave, membri ai echipajelor care ne-au primit şi ghidat. Navele militare au o construcţie complicată şi complexă, perfecţionată în urma unei îndelungate experienţe de-a lungul timpului (motiv pentru care nu vom descrie caracteristicile tehnice dificil de înţeles pentru nespecialişti). De aceea marinarii care le deservesc au o pregătire profesională foarte bună şi însuşiri morale puternice. În această zi am avut prilejul să-i cunoaştem şi să vedem că sunt totodată ospitalieri şi amabili, călăuzind musafirii şi răspunzând cu răbdare la întrebările lor, dezvăluind chiar şi un fin simţ al umorului. Am petrecut momente agreabile pe punţile navelor discutând, fireşte, despre marinărie, despre viaţa şi munca lor, fiind convinşi că majoritatea vizitatorilor au fost plăcut impresionaţi de comportamentul lor politicos.
Tot datorită construcţiei lor, vizitarea navelor militare de către numeroşi civili (de fapt persoane fără o pregătire specială) însoţiţi şi de copii este o acţiune dificilă, chiar potenţial periculoasă. Modul în care marinarii s-au organizat pentru ca totul să se desfăşoare fără incidente neplăcute merită laudă şi recunoştinţă. Aducem mulţumiri tuturor celor care ne-au dăruit momente frumoase şi sigure în cursul acestei vizite.
Ne îndreptăm către submarinul “Delfinul” (număr de bordaj 521) în dreptul căruia vizitatorii îşi aşteaptă rândul deoarece accesul la bord se face în grupuri mici. Timpul trece însă pe nesimţite în convorbiri cu marinarii submarinişti care, cu această ocazie, ne fac şi un instructaj de siguranţă. Pe o trapă din prova coborâm o scară verticală în interiorul submarinului, numărându-ne astfel printre puţinii privilegiaţi civili care au văzut interiorul acestei nave. Nu ne-am închipuit, şi probabil că puţină lume ştie, că marina noastră are în dotare o asemenea navă, apreciată ca cea mai complexă armă pe care a avut-o vreodată Armata Română. Parcurgând compartimentele spre pupa, strecurându-ne prin porţile etanşe, realizăm cât de complicată este această navă, precum şi condiţiile grele de lucru şi pregătirea profesională desăvârşită necesară submariniştilor. Spaţiile sunt strâmte (persoanele cu claustrofobie au fost sfătuite să nu intre) şi utilizate la maxim, fiind înţesate de instalaţii, echipamente, panouri cu aparate de măsură, ţevi, cabluri, robineţi şi comutatoare. Pentru guvernarea navei, membrii echipajului trebuie să fie buni navigatori, mecanici, electricieni, electronişti, instalatori, cu o structură a personalităţii perfect echilibrată, într-o activitate coordonată impecabil. Încercăm să ne imaginăm, cu ajutorul cărţilor citite şi filmelor vizonate, cum ar fi viaţa echipajului în condiţii reale de luptă. Constantin Virgil Gheorghiu a scris: “Când pleci cu submarinul, te pregăteşti în aşa fel încât, fără să îţi dai seama, îţi iei rămas bun de la toate, parcă ai muri…”
Submarinul, de tip clasic cu propulsie diesel – electrică, a fost construit în U. R. S. S. în anul 1986 (anul construcţiei se consideră anul intrării în serviciu pentru toate navele menţionate în acest articol) şi este încă o navă modernă din clasa submarinelor de atac Kilo. A primit numele primului submarin românesc, construit în anul 1936 în Italia, pentru a se continua tradiţia acestei arme de elită. Istoria acestuia şi acţiunile sale din al Doilea Război Mondial sunt remarcabile şi confirmă faptul că arma submarină a pornit-o pe un drum bun încă de la început. Poate că ar fi meritat să fie menţinut ca exponat de muzeu, dar s-au păstrat totuşi cele două motoare la Muzeul Marinei din Constanţa şi Muzeul Tehnic din Bucureşti. Pentru cei interesaţi de cele două submarie “Delfinul” şi de istoria submarinelor româneşti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial recomandăm cartea “Corsarii uitaţi ai adâncurilor. Delfinul. Rechinul. Marsuinul” scrisă de Florian Bichir.
O parte din vizitatori sunt contrariaţi şi dezamăgiţi când află că, din păcate, submarinul nu este operaţional, adică nu poate intra în imersiune, deşi este menţinut într-o stare tehnică perfectă, deoarece nu s-au asigurat resursele financiare pentru înlocuirea acumulatorilor. Deşi nu suntem specialişti îndrăznim totuşi să exprimăm o opinie. Probabil că achiziţionarea acumulatorilor pentru submarin a trebuit să fie amânată pentru a se acorda prioritate altor domenii mai importante. Nu este însă benefică o atitudine de dezinteres faţă de submarinişti şi arma lor a cărei tradiţie glorioasă merită continuată sub deviza “Audaces fortuna juvat” (Norocul îi ajută pe cei îndrăzneţi). În cunoştinţă de cauză, poate că majoritatea românilor ar fi de acord să se facă cheltuielile necesare pentru ca acesta să fie funcţional, astfel încât echipajul să se poată pregăti cât mai temeinic, iar submarinul să aibă, ca şi predecesorul său, şi funcţia de şcoală. Este un motiv de mândrie faptul că Marina Română este înzestrată cu o asemenea navă cu un grad atât de ridicat de tehnicitate.
Cele două fregate tip 22 “Regele Ferdinand” (F 221) şi “Regina Maria” (F 222) sunt construite în Anglia şi au servit în Marina Britanică, celebra Royal Navy, sub numele de Coventry şi London înainte de a intra în dotarea marinei noastre în anul 2004. Au fost rebotezate cu numele celor două distrugătoare, construite în anul 1930 în Italia şi care au fost cele mai importante nave româneşti în al Doilea Război Mondial. Vizitatorii au acces pe “Regele Ferdinand” (F 221) unde, pe puntea superioară, se poate admira întregul port. Pe platou, un elicopter mare se pare că îi atrage pe copii mai mult decât navele.
De la fregată traversăm platoul şi urcăm la bordul celei mai faimoase nave a Marinei Române: “N. S. (nava şcoală) Mircea”, un superb velier de mari dimensiuni, construit în anul 1939 în Germania. Numele este preluat de la primul velier şcoală românesc, bricul “Mircea”, construit în anul 1882 în Anglia, dăinuind astfel o preţioasă tradiţie a şcolii de marină. Tot în virtutea tradiţiei i se spune bric sau bric cu artimon deşi este un velier de tip barc cu trei arbori. Istoria acestor două nave şcoală se constituie într-o adevărată epopee marinărească, la bordul lor formându-se această valoare spirituală inestimabilă a Marinei Române, spiritul “Mircea”. Acest “veteran al valurilor” sau “amfiteatru plutitor”, cum a fost caracterizat de scriitori, are valoare nu numai pentru marină şi armată, el fiind o parte a istoriei şi patrimoniului României.
Merită recunoştinţă şi admiraţie toate generaţiile de marinari şi constructori navali care au avut grijă ca această navă să treacă cu bine prin toate încercările şi să ajungă până în zilele noastre într-o stare tehnică ireproşabilă, de parcă abia ar fi ieşit din şantierul naval.
S-a scris foarte mult despre “Mircea” de către oameni pricepuţi în mânuirea condeiului (marinari, cât şi istorici, scriitori, ingineri, ziarişti, care pun la dispoziţie o vastă bibliografie: Ion Aramă, Valentin Donici, Radu Theodoru, Ioan Damaschin, Valentin Ciorbea, Cristian Crăciunoiu, Dan Leahu, Alexandru Dragalina), încât este o sarcină dificilă a mai scrie ceva care să nu fie banal.
Autorii cărţilor au perfectă dreptate: ambianţa pe puntea lui “Mircea”, chiar acostat fiind în port, este într-adevăr deosebită şi ne putem imagina experienţa fantastică a navigaţiei în plin larg, doar cu velele, când zgomotul şi vibraţiile motorului încetează, iar vântul nu mai este perceput deoarece nava se mişcă odată cu el. În ziua de 15 august, “Mircea” împreună cu “Adornate” au navigat cu velele întinse în faţa publicului prezent pe faleza din Constanţa.
La bordul lui “Mircea” pot fi cunoscuţi tinerii care doresc să devină ofiţeri de marină, studenţi ai Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” din Constanţa, astăzi cu misiunea de ghizi pentru grupurile de vizitatori. Contraamiralul Eustaţiu Sebastian a afirmat că “numai vasele cu pânze pot forma pe adevăraţii marinari”, iar experienţa a confirmat acest principiu care stă la baza învăţământului de marină.
Contraamiralul Vergil Chiţac, rectorul Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”, într-un interviu de acum câţiva ani şi-a mărturisit dorinţa ca “Mircea” să facă un marş de instrucţie în jurul lumii, argumentând că acest proiect este perfect realizabil, dacă există voinţă. Realizarea acestui ocol al Pământului de către “Mircea” (prima navă românească ce a înfăptuit acest lucru a fost cargoul “Bucureşti” în anul 1963) ar fi un motiv de mândrie nu numai pentru marinari, dar şi pentru majoritatea românilor care, cu siguranţă, ar fi de acord să se pună la dispoziţie resursele necesare unei acţiuni benefice pentru promovarea şi prestigiul României. Istoria navei consemnează numeroase situaţii care demonstrează că “Mircea” şi echipajul său sunt excelenţi ambasadori ai ţării noastre.
Flota fluvială nu putea lipsi în această zi festivă, deoarece pe Dunăre s-a format prima flotă militară, înainte ca România să aibă ieşire la Marea Neagră, prin intrarea Dobrogei în componenţa statului român în anul 1878. Navele fluviale din garnizoana Brăila sunt reprezentate de vedeta “Opanez” (177) şi monitorul “Lascăr Catargiu” (47), construit în anul 1994 la Drobeta – Turnu Severin. Acesta poartă numele unuia dintre cele patru celebre monitoare asamblate în anul 1907 la arsenalul marinei de la Galaţi şi botezate cu numele unor personalităţi politice româneşti: “Mihail Kogălniceanu” “Lascăr Catargiu”, “I. C. Brătianu”, “Alexandru Lahovari”. Ele au luptat şi supravieţuit în cele două războaie mondiale.
Dragorul maritim “Lt. Dimitrie Nicolescu” (29) este o navă construită în anul 1989 la Mangalia destinată, în primul rând, executării operaţiunii de dragaj, adică curăţirea zonelor maritime de minele care prezintă pericol pentru navigaţie (deminare). Ea poartă numele unui erou al Războiului de Independenţă căzut la datorie în asaltul redutei Griviţa 2 din ziua de 30 august 1877.
Corveta “Cam. Horia Macellariu” (265) este o navă mare, construită în anul 1996 la Mangalia şi care poate îndeplini multiple misiuni, dar în primul rând lupta antisubmarin. Ea poartă numele şefului Statului Major al Comandamentului Marinei Regale din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, rămas în istoria României pentru faptele sale excepţionale din anul 1944: evacuarea trupelor din Crimeea prin “Operaţiunea 60 000” în perioada aprilie – mai şi retragerea fără luptă a trupelor germane din Dobrogea după 23 august, evitându-se distrugerea Constanţei.
Următoarea la rând este nava purtătoare de rachete “Pescăruşul” (189), construită în U. R. S. S. Nu are dimensiuni foarte mari dar este înzestrată cu unul dintre cele mai eficiente şi universale mijloace de luptă, fiind utilizat şi de către armata terestră şi aviaţie. În urma explicaţiilor înţelegem că operarea rachetelor este o misiune dificilă care necesită temeinică instruire şi rigurozitate, orice mică neatenţie putând avea consecinţe dramatice.
Nava maritimă hidrografică “Cpt. Cdor. Al. Cătuneanu” este ultima pe care o vizităm deoarece este acostată în vecinătatea porţii. Este o navă mare ce aparţine Direcţiei Hidrografice Maritime (D. H. M.) şi este dotată cu foarte multe echipamente sofisticate pentru cercetarea mării. În mod firesc ea poartă numele unei personalităţi marcante a Marinei Române care a cartografiat prima hartă maritimă românească a părţii de vest a Mării Negre, premiată cu medalia de aur în anul 1900 la Concursul internaţional de la Paris. Membrii echipajului povestesc vizitatorilor ce au acces chiar şi pe puntea de comandă, cu răbdare şi competenţă, despre activitatea lor în cadrul acestui serviciu hidrografic, cartografic şi meteorologic al Marinei Militare.
Timpul s-a scurs repede dar într-un mod agreabil şi este deja târziu după amiază când ieşim pe porţile deschise ale portului militar. Sfârşitul acestui eveniment se petrece la “bordul” unui autobuz (de un tip mai vechi, fabricat odată în uzinele româneşti), pus la dispoziţie de organizatori şi care ne scuteşte de drumul pe jos, ce pare cam lung la întoarcere, până la Poarta 1.
Forţele Navale Române au oferit în această zi ocazia de a fi vizitate cele mai reprezentative nave aflate în serviciu şi de a cunoaşte pe membrii echipajelor lor. Un eveniment remarcabil şi temeinic organizat, pe care am încercat să-l descriem în aceste rânduri, în încheierea cărora mulţumim tuturor celor implicaţi în acest efort, iar marinarilor noştri militari le urăm “bun cart înainte”.
Avem speranţa că cele scrise vor convinge pe cât mai mulţi cititori că merită făcut efortul de a participa măcar o dată la un asemenea eveniment, în situaţia în care vor mai fi organizate şi anunţate cu mai mult timp înainte.