Excursiile verii
Vara a fost mult aşteptată de micii iubitori ai drumeţiilor montane. Însă vremea neobişnuit de capricioasă ne-a încurcat de multe ori planurile. Am reuşit să plecăm totuşi, găsiţi în rândurile ce urmează descrierea excursiilor noastre.
În prima ieşire din 6 iunie am răspuns invitaţiei părinţilor lui Teodor, un mic ştrengar de la club. Ei au o casă de vacanţă la Cornu, judeţul Prahova, iar mama este profesor doctor la Facultatea de Geografie – Universitatea Bucureşti. Aşadar, excursia a fost una tematică şi totodată neobişnuită. Copiii preşcolari au învăţat să măsoare temperatura aerului, viteza vântului, zgomotul, să folosească busola, să privească cu binoclul, să caute în poieni plante recunoscute pe planşe. Pentru că am avut şi un şcolar printre noi, el a înregistrat toate datele obţinute din măsurători într-un caiet pregătit special pentru această ocazie, caiet pe care îl păstrază cu mândrie. Apoi am vizitat Mânăstirea Cornu, împrejurimile sale şi la sfârşit am dat liber copilăriei, adică jocurilor îndrăgite de ei.
A urmat tabăra de la mare, Olimp 21-28 iunie, cu care copiii sunt obişnuiţi, nu lipseşte în nici un an şi este mult dorită de ei. Deşi vremea nu a ţinut cu noi, nu am avut soarele dogoritor pe care ni-l doream, avem multe de povestit. Apa mării nu a fost deloc rece, aşa spun mereu copiii, a fost încercată chiar din prima zi: fie cu barca, fie înnotând, fie jucându-ne cu mingea. Iar nisipul a fost modelat în fel şi chip. Trebuie să vă povestim cum ne-am mobilizat într-o zi pe plajă, cu mic, cu mare, pentru a construi un crocodil uriaş din nisip. Şi nu oricum: cei care abia aşteptau să intre în apă au “pescuit” scoici pentru solzi, alţii aduceau nisip umed, un părinte i-a dat forma şi noi, ceilalţi, am migălit la aşezatul solzilor. Am privit cu mândrie crocodilul, mai ales că mulţi turişti de pe plajă s-au adunat în jurul nostru şi ne-au aplaudat.
Voioşia nu a lipsit în această tabără, molipsindu-ne şi pe noi, însoţitori, părinţi, bunici. Aşa încât ne-am alăturat copiilor într-o plimbare cu trenuleţul prin staţiunile de pe litoral.
Am sărbătorit şi Ziua Iei, 24 iunie, de Sânziene, îmbrăcând această frumoasă cămaşă românească.
Iar în ultima zi am vizitat Muzeul de Arheologie Callatis, după care am savurat delicii tătărăşti.
În fiecare an, de Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, ne-am propus să urcăm cu copiii la Cimitirul Eroilor de la Tabla Buţii, din M-ţii Tătaru, pentru a aduce un omagiu soldaţilor căzuţi aici în primul război mondial. Dar de fiecare data timpul ploios ne-a încurcat acest plan. Traseul nostru urmează un drum forestier ce leagă Valea Teleajenului de Valea Telejenelului, destul de lung şi care trebuie să fie uscat pentru a-l parcurge cu microbuzul. Aşa că în această vară am aşteptat vreme însorită şi în data de 9 iulie am pornit în excursie. Microbuzul ne-a dus până în Pasul Boncuţa, punct de pornire în drumeţie. Plaiurile străbătute ne-au oferit privelişti încântătoare: spre vest Culmea Zăganu, spre nord valea superioară a Buzăului până spre depresiunea Întorsura Buzăului, către nord-est Masivul Siriu, iar spre sud-est culmea uşor vălurită a M-ţilor Tătaru. Apoi am trecut pe lângă ruine de cetate, urme de tranşee şi obuze, semne ale luptelor ce s-au dat aici. Cimitirul Eroilor impresionează prin simplitatea cu care este construit: un zid împrejmuitor din piatră, cu molizi înalţi la umbra cărora sunt mormintele individuale sau comune ale celor cunoscuţi sau necunoscuţi care, în zilele de 2-6 şi 26 octombrie 1916 au oprit armata germano-austro-ungară, aşa cum citim în inscripţia de la intare “…ofiţeri şi ostaşi apărând sfânta noastră glie, se odihnesc sub cele lespezi de piatră, de sub colină, la un loc cu inamicul răpus, concretizând, chiar în mormânt, generozitatea blândului nostru popor”. Copiii au păstrat un moment de reculegere şi au aprins lumânări la morminte.
Iar întoarcerea a fost prin pădure pe poteca marcată ce ne-a scos în Poiana Valea Stânii, loc unde ne-a aşteptat microbuzul.
Urmează Canionul Şapte Scări din M-ţii Piatra Mare, de data aceasta numai cu şase temerari, mulţi doritori fiind plecaţi în vacanţă. Un părinte ne ajută să ducem la îndeplinire acest plan, venind cu maşina proprie şi cu trei copii. La fel procedăm şi noi, iar în data de 16 iulie pornim la drum. Suntem trei adulţi, cărora ne-au revenit în grijă câte doi copii. Punctul culminant al drumeţiei a fost urcarea scărilor prin canion, cu multă încântare de către copii şi cu multă admiraţie pentru ei din partea noastră. Traseul de întoarcere a urmat poteca prin Prăpastia Urşilor.
Când am urcat cu copiii la Cimitirul Eroilor de la Tabla Buţii am admirat Culmea Zăganu, cu dantelăria colţilor săi albi. Le-am promis atunci o tură pe această culme, în luna iulie, perioadă în care avem ocazia să admirăm floarea de colţ. Aşadar am pornit la drum pe 30 iulie, o zi aşteptată cu nerăbdare după multe zile ploioase. Grupul de excursionişti s-a adunat repede, cu mulţi copii care acum sunt adolescenţi. A fost o încântare revederea cu ei şi mai ales să împărţim bucuriile acestei ascensiuni montane. Microbuzul ne-a dus până la Cabana Muntele Roşu, iar aici am ales împreună traseul. Culmea Gropşoarele-Zăganu era acoperită cu nori cenuşii, ameniţători. În schimb Culmea Bratocea era însorită şi am ales să mergem până la Cabana Ciucaş, prin Valea Berii. La cabană urma să decidem dacă vom urca pe Vârful Ciucaş sau ne vom întoarce. Şi nu ne-am întors. Am urcat curajoşi pe vârf, nu înainte de a admira formaţiunile stâncoase ce se iveau la tot pasul, specifice M-ţilor Ciucaş. Am avut privilegiul să găsim aproape de potecă câteva flori de colţ pe care le-am păstrat în fotografii. Pe vârf am încercat să “arborăm” drapelul ţării din copii îmbrăcaţi în hanorace tricolore, dar din cauza ceţurilor negre şi dese ce au năpădit peste noi exact în acel moment fotografiile au ieşit întunecoase. Aşa că ne-am grăbit la coborâre, întâi cu capul în nori, apoi mângâiaţi şi dezmorţiţi de razele soarelui. Întoarcerea a fost tot pe la Cabana Ciucaş, apoi prin Valea Berii până la ieşirea în drumul naţional, loc de întâlnire cu microbuzul.
Am dat adunarea pentru o noua ascensiune montană în data de 13 august. Traseul ales trebuia să pornească din Buşteni pe Jepii Mari şi coborârea să fie în Sinaia, pe Piciorul Pietrei Arse. Pentru că doritori au fost numai un băieţel de 5 ani împreună cu tatăl său, am schimbat planul, alegând unul pentru montaniarzi mai încercaţi. De la Cabana Gura Diham am urcat pe potecă nemarcată la Cantonul Silvic Colţii Morarului, apoi pe Valea Morarului şi pe Ţimbal. Anul trecut am găsit aici, în aceeaşi perioadă, multă zmeură coaptă. Credeam că şi acum vom putea culege bobiţele dulci şi aromate. Dar nu a fost aşa, am găsit tufişurile fără rod. Poate anul următor! În schimb am găsit pe Valea Morarului mulţi fragi roşii, ademenitori, pe care nu i-am ocolit deloc.
Întoarcerea a fost pe aceeaşi potecă pe care am urcat, lăsând în urmă Ţimbalul, Colţii Morarului, Balaurul, splendoarea muntelui…
Am adunat multe amintiri în această vară, amintiri ce nu pot fi depănate pe îndelete aici. Dar iată că toamna ne pregăteşte zile frumoase, potrivite pentru noi excursii, noi amintiri, despre care vom povesti probabil, într-un viitor articol.
Text şi fotografii: Aniela şi Adrian Casetti. Articolul a fost publicat în numărul 4/2014 al revistei România Pitorească.