Excursie la Azuga, 11-13 septembrie 2013, de Serban Ştirosu, David Costeţchi şi Aniela Casetti
Prima zi, de Aniela cu ajutor de la David şi Şerban
Ne-am întâlnit bucuroşi în faţa clubului, aşteptând colegii noştri de excursie. Microbuzul nu s-a lăsat aşteptat, dar şi noi am fost punctuali. Întâlnirea noastră de după vacanţa de vară a fost emoţionantă. Aveam atâtea de povestit!
Dar ne-am urcat repede în microbuz, uitând să ne luăm rămas bun de la părinţi. Doar le-am făcut cu mâna.
Şi am pornit la drum, care ni s-a părut scurt. Am tot povestit şi am tot vorbit, că nici nu am simţit când am ajuns.
Prima oprire, intrată în tradiţia excursiilor cu Clubul Boreal, a fost la Comarnic unde ne-am aprovizionat cu covrigi cât cuprinde, covrigi care ne-au însoţit de acum în toată excursia.
Şi am ajuns la pensiune, în Azuga. După ce ne-am cazat am studiat puţin îngrijoraţi vremea. Erau nişte nori cam supăraţi, gata oricând să plângă. Nu i-am luat în seamă şi am mers în locul nostru bine ştiut de unde iarna închiriam mereu schiuri. Credeţi că tot schiuri am luat? Nu, de data asta le-am schimbat cu biciclete. La unii ne-au venit turnate, alţii au trebuit să le “dreseze” puţin pe nărăvaşe.
Cursa pe Valea Azugii a început cu multă veselie şi nerăbdare. Voiam să o zbughim ca din puşcă, călare pe biciclete, dar a trebuit să ne stăpânim. Eram un grup neomogen şi am aplicat regula “toţi pentru unul, unul pentru toţi”. În şir indian, cu adult în faţă şi în spate, am pedalat de-a lungul drumului. Am trecut de păstrăvărie, avântându-ne adânc pe vale. La un moment dat am constatat că grupul nostru era mai puţin numeros: lipseau dl. Dan, şofer de bicicletă acum (nu de microbuz), şi Tudor Ioan (şase ani). El a abandonat cursa şi a fost însoţit înapoi la pensiune. Noi însă ne-am văzut de drum. Mai cu o pauză, mai cu o căzătură, am ajuns la izvor (puctul nostru terminus). Ne-am împrospătat rezerva de apă, am ciugulit câte ceva, doar făcusem efort, nu glumă: am pedalat, în pantă uşoară, circa 10 km.
Iar înapoi, la vale, parcă zburam. Bicicletele mergeau singure. Să fie oare din cauza foamei? Pentru că la masa de seară, un prânz întârziat dar bogat, nu am lăsat nimic în farfurii.
După masă am încercat un fotbal, dar nu ne-a ieşit. În schimb am căzut răpuşi de oboseală. Şi stabilim o recompensă dulce pentru copiii care se trezesc cel mai târziu. Încă mai e vacantă!
A doua zi, de David Costeţchi
Dimineaţa ne-am trezit somnoroşi, care mai de care mai adormiţi. La micul dejun ne-am înfruptat numai cu bunătăţi.
După aceea fiecare, vrednici de a merge pe munte, ne-am pregătit rucsacul cu cele necesare urcuşului în M-ţii Baiului. Ne-am propus să urcăm pe Pârtia Sorica. De ce oare? Pentru că în fiecare iarnă am coborât-o de nenumărate ori, cu chiote de veselie şi viteză maximă pe schiuri.
Drumeţia a fost epuizantă, dar a meritat să depunem acest efort (noroc cu murele găsite din loc în loc). Când am ajuns pe munte ne-a uimit priveliştea, de data aceasta fără schiuri în picioare. Am putut admira, oriunde întorceai capul, munţii noştri româneşti: Bucegii, Postăvaru, Piatra Mare etc. Sus era mai răcoare, aşa că ne-am înfofolit bine. Dar ne-a răzbit foamea, aşa că am mâncat cam tot ce aveam în rucsaci, mai ales dragii noştri covrigi. Şi am început coborârea pe Culmea Cazacu. Câţiva stropi de ploaie nu ne-au oprit din drum. Ne-am pus pe noi pelerinele de ploaie, dar pentru puţin timp. Ploaia s-a liniştit şi a ieşit soarele.
Am făcut un circuit, pentru că deşi ne-am întors pe un alt drum am ajuns tot la Pârtia Sorica. Drept pentru care ne-am gândit că merităm să sărbătorim această reuşită. La Hotel Nu-mă-uita am comandat câte un suc sau o bere (cei mai mari). Iar inima ne-a crescut şi mai mult când chelneriţa ne-a recunoscut de la schi şi ne-a spus că ne-a văzut dimineaţa cum urcam pe pârtie cu admiraţie!!!
După o masă din nou copioasă la pensiune, am jucat fotbal până s-a întunecat. Apoi program de seară şi în lumea viselor!
A treia zi, de Şerban Ştirosu
Ne-am făcut bagajele, pentru că era ultima zi din excursie. Iar după micul dejun, la care ne-am simţit răsfăţaţi, am plecat la Predeal. Lângă Cabana Trei Brazi este un Fun Park unde ne-am distrat pe traseul care nu a fost foarte greu. În schimb, la tubing a fost veselie mare! Ne-am dat pe bandă de câte trei ori fiecare.
După tubing am pornit în drumeţie la Cabana Poiana Secuilor de unde am putut admira M-ţii Postăvaru. La soare, pe bănci cioplite din buşteni, am făcut o listă cu pizza pentru masa de prânz.
În drum spre pizza ne-am oprit la Mânăstirea Predeal de unde am luat câte o mică amintire.
Iar la Casa Azugeană am savurat fiecare pizza dorită. După care am pornit spre casă, cu multe amintiri în suflete dar şi in pozele pe care abia aşteptăm să le vedem.