Pe Valea Dâmboviţei, de Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, 29 mai 2014

Excursia a început şi s-a încheiat cu vreme frumoasă, doar pe drumul de întoarcere a plouat, pe autostradă, deoarece ştiam noi că se doarme bine pe ploaie, aşa că „dorinţa ne-a fost îndeplinită”!
Veţi găsi fotografii din urcuşul nostru la Schitul Negru Vodă – Cetăţeni. Veţi vedea ce stânci uriaşe am întâlnit, ce lespezi de piatră am traversat şi cât de buni ne-au fost bocancii cu talpa vibram, cei care i-am avut (în picioare, nu acasă în cutii etc.).
Schitul i-a impresionat pe copii, este săpat în stâncă, biserică rupestră. Ce înseamnă? ne-au întrebat ei. Şi au fost încântaţi că au intrat într-o peşteră. Am stat puţin pe treptele noii biserici, să ne tragem sufletul şi să tragem cu urechea la Sfânta Liturghie care se desfăşura la această mare sărbătoare, Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor. Am mers şi în spatele schitului, un loc înalt de unde se poate admira Valea Dâmboviţei spre sud, iar în nord să vedem până hăt, departe, spre munţii Iezer-Păpuşa ce aveau încă urme de zăpadă. Am văzut şi urmele lui Negru Vodă, copiii mai de la distanţă, pentru că locul ne arăta nişte mari prăpăstii.
La coborâre copiii ne-au ascultat: „Mergem unii în spatele celorlalţi, nu alergăm, nu ne depăşim unii pe alţii pentru a nu ne dezechilibra, băgăm bine călcâiul în pământ etc.”. Instrucţiuni respectate întocmai.
La Pensiunea Doru mai întâi am văzut cei trei iezi cucuieţi într-o ogradă, apoi s-a încins o joacă zdravănă în curte, pe iarbă, printre tot felul de acareturi. Ba joacă, ba WC şi tot aşa, o excursie mai de pomină în acest sens. Până la urmă foamea ne-a chemat la masă (ciorbă de perişoare, pulpe la grătar cu cartofi prăjiţi şi salată). Iar în foişor am găsit desertul: ouă roşii cu cozonac. L-am dat gata şi pe acesta şi din nou la joacă. Parcă nu ne mai venea să plecăm, am lăsat timpul să se scurgă, chiar dacă, credeam noi, nu mai ajungem la celelalte obiective propuse pentru această excursie. Până la urmă am zis „Hai!” şi toată lumea în microbuz, căci călătorului îi şade bine cu drumul.
La Mausoleul Mateiaş am fost întâmpinaţi cu uimire: De unde sunteţi? De la Bucureşti v-aţi gândit să veniţi aici, în această zi” etc. Copiii au făcut mare senzaţie. Cu steguleţe tricolore în mâini şi coroana de flori au urmat ghidul. Au depus coroana, în timp ce recitau „Ziua Eroilor” de Elena Farago. Faragon spuneau ei. Apoi au mers la osuar, unde fiecare a aprins câte o candelă. Au intrat în muzeu, au văzut arme, uniforme din primul război mondial, locuri unde s-au purtat lupte. Şi cireaşa de pe tort a fost scena de război, cu manechine îmbrăcate în uniforme, tranşee, lumini ale obuzelor, focuri de puşti etc. Puteţi ghici de-a ce s-au jucat în microbuz cu bidoanele de apă. Din spate se auzea glasul disperat al lui Vlad Bourceanu: „Împuşcaţi-mă şi pe mine, vreau să fiu erou!” Le-am explicat că şi soldaţii care au supravieţuit războiului tot eroi sunt etc. Însă nu l-am convins: „Da, dar eu vreau să fiu erou din celălalt!”…
Cu ochii pe ceas şi pe vreme am zis să mergem mai departe, la Nămăieşti. Întâi Casa Memorială George Topârceanu, cu poeziile şi desenele poetului, lucrurile sale. Iar pe terasă, spre uimirea ghidei, copiii au recitat „Un duel”. Apoi la Mânăstirea Nămăieşti, cu biserica rupestră, unde am „rupt” portofelul.
Cam asta a fost excursia noastră. Frumoasă, nu-i aşa? Copiii au fost minunaţi si de data aceasta. Nici nu vă daţi seama cât de deschişi sunt în astfel de acţiuni, câte putem să le spunem şi ei să reţină cu detalii chiar. Sau întrebaţi fiind, să ne răspundă cu aduceri aminte din alte excursii, sau cu completări de la părinţi. Ne oferă acele dorite ocazii în care ei, cu gingăşia sufletelor lor de copii, să ne simţim într-o lume deosebită, mai bună, mai frumoasă. Pe care ei au puterea de a o crea. Aşa să fie şi când vor fi în locul nostru.

Etichetat cu: , , , , , , , , , , , , ,