2016

31 oct.-04 nov. 2016: Crăişori de Piatra Craiului. Tabără la poale de Piatra Craiului, la Cabana Plaiul Foii. În ciuda prognozei meteo, noi am pornit la drum, cu încântare că va ninge. Bucuria copiilor! Care a fost deplină. Aşa încât nu au lipsit jocurile în curtea cabanei, cu mingea, cu bulgăreală, dar şi altele, născocite sau pregătite de noi. Apoi au fost drumeţiile. Prima la refugiul Şpirla, cu soare şi zăpadă, cu ridicarea unui om de Şpirlea din zăpadă, paznic al refugiului. Alta la Colţul Chiliilor, pe un peisaj dintre anotimpuri, toamnă şi iarnă. În drum spre mânăstire ne-a ieşit în cale motanul ei, care ne-a condus până acolo (dus-întors). Călugării ne-au întâmpinat cu bunăvoinţă, ne-au poftit în biserică, apoi ne-au îndrumat spre Colţul Chiliilor. Când am coborât de la chilii ne-au poftit în trapeză, la un ceai din plante culese de ei cu binecuvântare. Şi ce bun a fost! Aromat, dulce, însoţit de ronţăielile noastre de prin rucsaci scoase, în linişte patriarhală, la căldura unui foc de lemne în sobe, cu puţin iz de fum. În Râşnov am mers la Centrul de educatie pentru natură unde am participat la atelierul despre energie. Iar serile le-am petrecut cu filme artistice, glume, jocuri de orientare pe hărţi, de lucru pe echipe, proiecţii de fotografii din tabără şi din Piatra Craiului. Cu greu ne-am înduplecat să ne întoarcem la casele noastre, dar cu promisiunea că vom reveni!

26-30 iunie 2016: Tabără la mare, pe un tarâm de vis, între Dunăre şi mare: Gura Portiţei. Avem multe de povestit legat de aceasta tabără. Întâi, imediat ce am ajuns la Jurilovca, ultimul punct al traseului nostru cu microbuzul, am mers pe malul Lacului Goloviţa. Aici am întâlnit case reconstruite ca cele de odinioară, din lut şi stuf, dar şi una în stil mediteranean. Am urcat pe Capul Doloşman, singurul cap stâncos la ţărmul Mării Negre, până ce Dunărea a închis acest golf cu aluviuni cărate de ea. Aici  am urcat printre ruinele Cetăţii Orgame /Argamum şi am admirat imensitatea acestui golf.
În portul Jurilovca ne-am îmbarcat pe vaporul ce ne-a dus la Gura Portiţei. Primul lucru făcut la destinaţie: am salutat marea, cum numai copiii ştiu să o facă atât de frumos. A fost prima bălăceală în valurile spumoase.
A doua zi am făcut o plimbare cu vaporul pe Lacul Sinoe, până în punctul de întâlnire al lacului cu marea, azi colmatat. Şi am văzut o colonie de pelicani pe lac, iar în mare delfini.
Timpul a fost nemilos cu noi, s-a scurs atât de repede, încât nu ne-am săturat de valuri, jocuri pe plajă, plimbări pe ţărmul mării, cu hidrobicicletele pe lac. Dar cu gândul ca vom reveni anul viitor, ne întoarcem optimişti acasă.

25-27 aprilie 2016: Minitabără de biciclişti la Azuga, jud. Prahova. Scurt jurnal:
În prima zi am ajuns la pensiune, apoi am mers la Centrul de Vizitare Parcul Natural Bucegi din Buşteni. Aici ne-am bucurat de harta Bucegilor ce avea butoane şi becuri pentru localizarea vârfurilor, văilor, monumentelor naturale etc. Totodată am putut viziona un film despre aceşti munţi. Apoi am dat iama într-o cofetărie cu minuni delicioase şi dulci.
Pentru a doua zi era programată o drumeţie la Colţul Chiliilor din M-ţii Piatra Craiului. Vremea ne-a împiedicat să pornim în drumeţie, însă am plecat motorizaţi în alte excursii. Astfel am vizitat Sanctuarul de urşi Libearty din Zărneşti, unde am aflat poveştile triste ale unor urşi din această rezervaţie. Însă ne-am bucurat pentru că există un asemenea loc unde oameni inimoşi îi îngrijesc. Am dăruit şi noi ursuleţi din pluş pentru expoziţia de la Libearty. Apoi am mers la Centrul de vizitare Parcul Natural Piatra Craiului, inaugurat recent. Frumos organizat, ghidul ne-a “plimbat” prin frumuseţile acestui parc: floră şi faună, peşteri, chei, machete 3D ale acestor munţi. Punctul culminant al centrului, pentru grupul nostru, au fost monitoarele ce puteau fi manevrate cu mana de la distanţă. Copiii au făcut astfel puzzle-uri, au văzut imagini şi filme despre animale, păsări, insecte, peisaje, ocupaţii etc. Obosiţi după atâta colindat virtual în Piatra Craiului, am mers la Cabana Plaiul Foii pentru un ceai fierbinte şi masa de prânz.
A treia zi, pentru că vremea a fost deosebit de frumoasă, am putut fi biciclişti de mountain-bike. Am pedalat în urcuş uşor 12 km pe Valea Azugii, până la Cabana Trifoiu, apoi în coborâre 12 km, cam fără pedalat. Şi astfel am încheiat această ieşire la munte, cu ameninţarea ca vom reveni.

05-12 februarie 2016: O nouă tabără la schi, ediţia a XVII-a. Copiii au schiat pe pârtiile din Azuga, împărţiţi în trei grupe: iniţiere, începători, avansaţi. Până în ultima zi, nici un schior nu a mai rămas în grupa de iniţiere, toţi au progresat în acest frumos sport. Tabăra s-a încheiat cu medalii şi diplome pentru copii curajoşi, harnici şi sportivi.

04-10 ianuarie 2016: Prima tabără din acest an, la schi. A fost organizată la Azuga, cu 10 copii, toţi buni schiori. Mai întâi au exersat pe cele două pârtii din Azuga, amenajate cu zăpadă artificială, Baby Cazacu şi Cazacu variantă. După trei zile de schi aici, am început să colindăm pârtiile din apropiere: în Poiana Braşov şi la Sinaia, la Cota 2000. A fost o tabără frumoasă cu copii buni camarazi, glumeţi, veseli, care s-au bucurat din plin de schi si au făcut faţă cu succes acestei provocări: „Marea aventură a schiului” sau „Aventură în Carpaţi”.